Arhive pe categorii: Tudor Ghideanu

Tudor Ghideanu – Enciclopedism şi Creaţie

fioriApar din când în când, în cultura noastră, făpturi enciclopedice, care îşi edifică Lucrarea ca pe un „avânt eroic” (Degli erroici furori -Giordano Bruno) în chip armonios multiplu: poezie, muzică, ştiinţă, filosofie. Aşa au fost, desigur: Henri Coandă, Dimitrie Cuclin, Alexandru
Bogza (fratelel celebrului Geo Bogza), Pius Servien, Matila Ghyka ş.a.
Astăzi, iată, îl întâlnim cu Bucurie tandrică pe muzicianul-filosof, poet, publicist şi om de ştiinţă Gheorghe A.M.Ciobanu, din sacrul târg al Romanului, după cum el ar putea să se revendice drept fiu al Fălticenilor lui Ion Irimescu.
În suita de înfăptuiri pe care ne-o relevă volumul „Primii fiori”, totul parcurge, parcă, cei patru timpi ai formei sonată, în temporalitatea experiată, trăită a unei Anamnesis, dintr-un vălmăşag istoric, dintre anii 1936-1944. Ceea ce se poate remarca, de la început, este legătura
(„coinonia”), cununia prin Muzică între toate cele patru „Coerenţe fundamentale”, despre care ne-a vorbit nu o dată tainicul Nichita Stănescu. Continuă lectura

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Gheorghe A. M. Ciobanu, Tudor Ghideanu