Lansare de carte la Fălticeni – “Irimescu demiurgul de tăceri”

28151817530_0e51cd29aa_zFălticeni 19 iulie 2016
“Irimescu demiurgul de tăceri”, prima traducere în limba engleză a unei cărţi despre opera Maestrului Ion Irimescu

La Muzeul de Artă “Ion Irimescu” din Fălticeni a avut loc la finele săptămânii trecute lansarea cărţii-album “Irimescu demiurgul de tăceri”, un album semnat de eseistul romaşcan Gheorghe A. M. Ciobanu care a apărut la Editura Muşatinia. La eveniment s-au aflat prof. Mioara Gafencu, prof. Ioana Grosaru (preşedinte a Asociaţiei Italienilor din România – RO.AS.IT), avocat Andi Grosaru, ing. Dorin Dospinescu, prof. univ. Dan Dascălu, pictorul Gabrel Baban, poetul Mihai Niculiţă, autorul volumului, criticul de artă Gheorghe A. M. Ciobanu şi reprezenanţii editurii. “Irimescu demiurgul de tăceri” este o tipăritură de excepţie prin tematică şi prin concepţia grafică cu reproduceri din opera realizată de editură, traducerea în limba engleză fiind realizată de traducător Mihaela Gheorghe.
Aşa cum a precizat profesoara Mioara Gafencu, cartea-album stă sub semnul perceptibilului sau imperceptibilului dialog cu Seniorul, traducând o stare colocvială continuă focalizată pe valori naţionale sau universale precum Eminescianismul, Orfeismul, Enescianismul, ori pe categoriile estetice ale frumosului şi sublimului.
O nouă recunoaştere a activităţii Maestrului Ion Irimescu
Unul din principalii contributori la apariţia acestui album, a fost Asociaţiei Italienilor din România, prof. Ioana Grosaru, preşedinta asociaţiei explicând legătura lui Ion Irimescu cu italienii fiind realizată prin familia Cazaban, Ademollo, Barberis, Maestrul fiind verişor după mamă cu profesoara şi compozitoarea Mansi Barberis.
“O carte scoasă cu sufletul într-o formă de mângâiat, o recunoaştere a activităţii Maestrului pentru care trebuie să-i mulţumim prof. Gheorghe Ciobanu, care cu devotamentul care l-a legat de genialul Irimescu a făcut posibil prin înscrisul său adăugarea unei plus valori la înţelesul magnicifii opere a sculptorului fălticenean. La sfârşitul unui pelerinaj prin muzeu rămâi cu credinţa că opera Maestrului scoate statuarul din lumea sa imuabilă, spre a o reda omenirii. Sculpura nu evadează spre stele ci absoarbe nesfârşitul şi-l întinde în fărâme de minune. Am găsit în cartea domnului profesor câteva trăiri şi recomandări, un sensibil rămas bun şi gânduri transformate în veşnicie ca şi tempul lui Ion Irimescu care ne veghează”, a precizat prof. Ioana Grosaru.
De la “cartea anului” în România la Târgul Internaţional de Carte
Editoarea Emilia Ţuţuianu a scos în evidenţă în cuvântul său onoarea pe care a avut-o editura Muşatinia de a scoate o carte de excepţie, care candidează la “cartea anului”, precizând că pentru eseistul nonagenar Gheorghe A M. Ciobanu volumul de faţă se constituie într-o veritabilă încununare a activităţilor unui „Ceahlău al sculpturii româneşti”, maestrul Ion Irimescu.
„Ne regăsim în faţa unei capodopere din toate punctele de vedere, a unei cărţi foarte importante pentru cultura română. De aceea îi îndemnăm pe cititori să se aplece asupra ei cu răbdare şi cu dragoste pentru că vor trăi mari bucurii estetice. Cu această carte de excepţie care va participa la Târgul Internaţional de Carte, cultura română şi istoria artei plastice sunt mult mai bogate”, a considerat Emilia Ţuţuianu.
O prietenie bazată pe respect şi pe o relaţie care merge până la veneraţie
Exemplara şi extraordinara relaţie de prietenie între maestrul Ion Irimescu şi profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu, o relaţie între un artist şi cel care reuşeşte să îi înţeleagă cel mai bine şi să explice şi altora sensul creaţiei sale, a fost prezentată de profesorul universitar Dan Dascalu.
„A fost o prietenie bazată pe respect şi pe o relaţie care merge până la veneraţie din partea lui Gheorghe Ciobanu şi în acelaşi timp respect şi admiraţie pentru ceea ce spunea Ciobanu din partea maestrului Irimescu. Aveau amândoi o pasiune extraordinară, muzica. Discuţiile dintre ei erau spectacol, am avut ocazia să asist la câteva. Erau ca doi înţelepţi, ca în Hanul Ancuţei, care se minunau de frumuseţile lumii şi de răutăţile acesteia. Erau discuţii care decurgeau molcom, cu glasuri liniştite, cu accentul moldovenesc al celor doi. Erau pline de umor şi pline de miez şi din păcate aceste discuţii aparţin efemerului”, a precizat Dan Dascălu.
Referindu-se la carte, Dan Dascălu a precizat că „Irimescu demiurgul de tăceri”, îşi propune să fie o hermeneutică a operei maestrului Ion Irimescu.
„Gheorghe A.M. Ciobanu ne ia de mână, ne poartă prin muzeu, ne arată opera maestrului şi ne ajută să o înţelegem. Cele 51 de ferestre hermeneutice au fost scrise în două perioade, 1991 – 1998 când au apărut în fostul ziar fălticenean , au fost citite de Maestrul Irimescu şi discutate cu autorul Gh. Ciobanu, şi ultimele, scrise în 2015, pentru a încheia un tot unitar, apărând <Irimescu, demiurgul de tăceri>, o carte după o altă carte apărută în 2000. Criticul de artă Ciobanu a reuşit să înţeleagă cel mai bine opera irimesciană şi să o explice altora. Ori maestrul a apreciat întotdeauna acest lucru şi l-a considerat singurul critic autorizat. Ceilalţi doar încercări”, a spus Dan Dascălu.
Albumul este „este o sculptură din fiinţa vie a codrilor care ne arată unde este soarele, unde este cerul”
Profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu a considerat lansarea cărţii de la Muzeul de Artă din Fălticeni ca pe o întâlnire la care ne gândim la Ion Irimescu „care este şi arcadian, din Arcadia Evo, dar este în acelaşi timp deschizător de orizonturi, fiind magelanic”.
„Noi astăzi lansăm un volum amintindu-ne de maestru, un volum care nu este o sculptură în marmură sau în bronz, este o sculptură din fiinţa vie a codrilor şi care aşezată undeva ne arată unde este soarele, unde este cerul. Despre Irimescu şi apariţia acestui volum putem vorbi o odisee întreagă, până la apariţie volumul trecând prin multe metamorfoze. Stând de vorbă cu maestrul, din când în când nu vorbeam numai şotii, vorbeam şi lucruri serioase. Unul din lucrurile serioase a fost îndemnul maestrului să adun toate aceste articole la un loc. L-am ascultat şi le-am adunat şi a ieştit întâi un volum cu 12 capitole, pentru ca apoi să observăm că nu este pe măsura maestrului, fiind vorba de veşnicie. Atunci ne-am gândit la un volum pe măsura giganţilor. Am pornit la drum, am mărit volumul la 50 de puncte de vedere, apoi am analizat sculptura maestrului ca un privitor simplu al creaţiei sale, un om care a rămas uimit de ce poate să facă o daltă şi un neuron”, a declarat autorul cărţii, criticul de artă Gh. A. M. Ciobanu.
Editarea acestui volum a fost posibilă prin implicarea Consiliului Local Fălticeni, a primarului Gheorghe Cătălin Coman, a profesorilui Gheorghe Dăscălescu, directorul Muzeului şi Fundaţiei „Ion Irimescu” din Fălticeni, a regretatului artist plastic Ion Grigore şi a Asociaţiei Italienilor din România – RO.AS.IT.
Evenimentul cultural a fost încheiat cu un recital de excepţie de muzică clasică a prof. univ. Nicolae Maxim, prim solist al Filarmonicii ,,George Enescu” din Bucureşti, secondat de pianistul Laur Hreniuc.

https://svnews.ro/lansare-de-carte-la-falticeni-irimescu-demiurgul-de-taceri/77206/

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Gheorghe A. M. Ciobanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s