«MIORIŢA» cel mai mândru mit al lumii – Constantin Tomşa

AsachiRecent, în bibliografia exegetică a „Mioriţei”, în care şi-au înscris numele, în ultimii o sută cincizeci de ani, personalităţi ilustre ale culturii ro¬mâne, de la Moses Gaster, Alexandru Odobescu şi Nicolae Iorga, la George Călinescu, Lucian Blaga şi Mircea Eliade, s-a adăugat un nou nume, cel al distinsului profesor Gheorghe A. M.Ciobanu.
Cunoscutul om de cultură, trăitor în Roman, a adăugat recent, la zes¬trea cărţilor sale (Monografia Liceului Roman Vodă; Locul şi spiritul, Irimescu – statornicie şi zbor;Scrieri volumele 1-5; Primii fiori; Mileniul Trei pe portativ; şi Modelarea normativului juridic), o nouă apariţie editorială, Mioriţa – Mit Triadic (Editura Muşatinia, Roman, 2007), un studiu insolit, realizat într-o manieră personală despre unul dintre miturile noastre, pe care autorul îl consideră …a fi unul dintre miturile fun¬damentale ale lumii…
În capitolul introductiv al cărţii, «Preludiu – Idealitate mioritică, alcă¬tuit din trei părţi intitulate:
1. – Tratatul despre sublim şi mitul sublim mi¬oritic;
2. – De la Mioriţa stânei la mioritismul lumii;
3. – Galaxia Miori¬ţei şi mioritismul ei, autorul face câteva precizări menite să lămurească eventualul cititor asupra scopului urmărit prin punerea în discuţie a acestui «Tratat despre Sublim» al spiritualităţii româneşti: ,,Dorim ca în această lu¬crare să ne oprim sub arcadele multiple, bogate în semnificaţii, ale nemuri¬torului nostru mit – «Mioritica perenis» – şi să-l tălmăcim în viziunea acce¬lerată a lui «mâine», a unui viitor în care trinomul «om, viaţă şi moarte» rămâne, pe mai departe, alături de eternele legităţi ale universului, cu toată explozia de spiritualitate şi tehnicitate ce a învăluit întregul spaţiu uman.”

Încă din aceste prime pagini, se face precizarea că cele trei părţi ale cărţii vor lua în discuţie orizonturile hermeneutice ale baladei, zăbovind la «noul» adus în aceste pagini, apoi la imaginea lor finalică, iar ultima, oprindu-se la deschiderile eventuale pe care comentariul nostru le resfiră înspre un alt infinit, acela al unor viitoare interpretări.

După ce autorul precizează că balada «Mioriţa» posedă o indefinibilă fascinaţie intelectuală, ca şi o nelimitată capacitate de a conduce spre me¬reu alte viziuni interpretative, că este un mit aflat la frontierele ancestralu¬lui şi, bineînţeles, pe baza unei cunoaşteri amănunţite a exegezelor făcute în timp asupra baladei, nemărturisite de căire comentator, dar simţite de citito¬rul cunoscător, Gheorghe A. M. Ciobanu, prin intermediul unui discurs cri¬tic propriu, nu de puţine ori polemic, realizat cu eleganța-i stilistică deja cu¬noscută, face aprecieri ferme, enunţă judecăţi pertinente, prezentate într-o perfectă limbă literară, dând dovadă, încă o dată, de măiestrie, de probitate ştiinţifică în tălmăcirea infinitelor mulţimi de sensuri ale Mioriţei.

Merită subliniată ipoteza îndrăzneaţă, originală, pe care autorul o avansează, chiar din această parte introductivă a cărţii, ipoteză pusă sub semnul ipoteticului, al incertitudinii (se pare), pentru a nu-şi tulbura prea ta-re ipoteticii cititori: Se pare că miturile lumii au surprins, la vremea lor, într-o formă spontană şi intuitivă şi reduse ia semnificaţiile lor pure, grupa¬jul acestor procese […] – Expansiune (E), Retracţiune (R), Separare (S), Loc Geometric Ontic (LGO) – transmiţându-ne. astfel, peste veacuri, într-o formă indirectă, adaptată la posibilităţile de comunicare ale acelui timp, o imagine globală asupra existenţei, simţită în scânteierea de-o clipă a conşti¬inţei lor, neîncărcată încă de succesiunile tectonice ale informaţiilor de mai târziu.
Făcând menţiunea că maniera de abonarea a acestui mit făcută de că¬tre Gheorghe A. M. Ciobanu nu se aseamănă cu nici una dintre analizele an¬terioare, avem în vedere unele afirmaţii ale sale potrivit cărora rădăcina străveche a traco-dacilor […], universul lor de viziune se reflectă profund în mitul «Mioriţa», reciprocitatea de viziune între dacism şi mioritism; scena¬riul dăruit oilor, cu acea bivalenţă moarte-nuntă, moarte-comuniune, redă cel mai limpede credinţa pe care o aveau dacii, asupra plecării ireversibile din viaţă, spiritualitatea de sorginte latină – cu care, acum, vom corela mi¬tul «Mioriţa», afirmaţii care contravin părerilor unor cercetători ce conside¬ră că nucleul [«Mioriţei», n. n.] a fost conceput în secolul al XVI-lea, pre¬cum şi ale celor care indică o dată mai recenă, cu aproximaţie în secolul a XVIII-lea. [conf. «Dicţionarul general al literaturii române», L-O, 2005]
Aici, considerăm că este locul potrivit intim, ca deosebit de inte¬resantă, incitantă chiar, alăturarea pe care o face Gheorghe A. M. Ciobanu între spaţiile mioritic şi latin: Şi în ,,spaţiu, mioritic”, ca şi în cel latinic, mândria în faţa morţii e ,,raţiunea de a fi”, va viețuitoare umană. Pentru ambele spaţii vitale, a lupta e înaintea a iui a trăi, cea din ultimă stare afirmându-se doar ca o consecinţă.
Cartea pune în faţa cititorului instruit câteva ipoteze de abordare a mi¬tului mioritic. Ea conţine – parafrazându-l pe autor — fâşii de iluminaţii me¬nite să scoată în evidenţă, să lămurească cele două spaţii interferenţe, unul al epicului şi celălalt al semnificaţiilor profunde, afirmându-se pentru prima dată în istoria exegetică a mitului: …«Mioriţa» devine purtătoarea unei constelaţii de sensuri, cu trimiteri către ceea ce este nu numai universal-uman, şi existenţial-cosmic, chiar dacă suportul de comunicare rămâne acelaşi fapt divers, restrâns şi pastoral petrecut odinioară undeva pe un «picior de plai». Numai că acest fapt divers cuprinde, în câteva zone ale sale, unele evadări subtile către un «altceva», deschizându-se, astfel, fâşii de iluminaţii montane spre o lume în care cotidianul e permanenţă, iar amănuntul, sem¬nificaţie.
Pentru autorul nostru, «Mioriţa» este «Mioriţa» din Patria Mioriţei, – rămâne a fi, aici, o «Divină Mioritiadă» naţională, un «Voroneţ» poetic, şoptit în penumbră de păduri şi rezonând cu reverberaţii de «Muzică a Sferelor». Comentariul, aici, ar fi de prisos.
Merită semnalată şi afirmaţia, prin care sunt contrazise părerile exegeţilor de până acum, în ceea ce priveşte o altă semnificaţie a mitului: Şi în¬mormântarea din «spatele stânei» şi «nunta din Cer», ca şi «îngrijorarea mamei», toate sunt probabile. Prin aceasta, ne tentează să spunem că «Mioriţa» este un mit al vieţii şi nu al morţii, al unui «altfel de mâine» şi nu al unui «astfel de azi».
Pe parcursul sau la sfârşitul fiecărui capitol, sunt formulate concluzii – toate de reţinut – precum cea potrivit căreia «Mioriţa», din mit pastoralo-carpatic, devine, prin viziunile ei, o mitologie ontico-universală.
Comentariul lui Gheorghe A. M. Ciobanu îndeamnă de mai multe ori, direct sau indirect, să privim balada pusă în discuţie din punct de vedere cosmic. Autorul e de părere că Mama din «Mioriţa»e fără pereche masculi¬nă telurică, ea e o Mamă cosmică, sacră, singulară, familia ei fiind biosfera / nu perechea binomă. Mama de acum nu este o văduvă, e de o vârstă cu niversul. […] E consoarta lumii şi nu văduva unui soţ, iar Crăiasa nu e telurică, de «sânge albastru» şi înconjurată de zidurile groase ale Cetăţii, ci Ea este a Lumii, a Universului, a Totului, e soră cu Universul, e Universul în sine, e numită de noi, la dimensiuni mici şi dramatice: «Moarte».
Cartea nu este o analiză limitată strict la Mioriţa. Atât în partea esenţială a acesteia (cele trei Trio-triade: «Fluieraş» genezic – Plăsmuire mioritică’, «Fluieraş» pancosmic – Nemărginire mioritică; «Fluieraş» dra-matic – Universalitate mioritică), cât şi în Postludiu – Constelaţie mioritică (partea finală) analiza mitului mioritic este realizată în comparaţie cu alte – mituri («Soarele şi Luna», «Meşterul Manole»), insistând pe asemănări, dar, mai ales, pe deosebirile care le individualizează, iar trimiterile nu se limitea¬ză doar la creaţia populară, balada fiind pusă în relaţie cu unele creaţii fun¬damentale din cultura română («Luceafărul») sau din cea universală (invocarea frecventă la binomul shakespearian a fi sau a nu fi; precizarea că «Mi¬oriţa» […] cu dimensiunile ei de «hayku popular», ascunde în ea o uriaşă «Mahabharata» a lui «a fi»), ajungându-se la concluzia că ne aflăm în faţa unuia din marile mituri ale omenirii.
Partea a doua a acestui prim volum al cărţii, după cum reiese şi din titlu («Mărturii – Idei 1970-2005»), conţine idei ale autorului, adunate în timp, unele cu caracter ştiinţific concluziv, altele de ţinută aforistică, toate grupate în trei compartimente corespunzătoare celor trei mituri comentate.
Cartea lui Gheorghe A. M. Ciobanu, a cărei publicare este onorantă pentru Editura Muşatinia din Roman (editor: Emilia Ţuţuianu-Dospinescu), o considerăm un model de abordare critică a unei capodopere, de care auto¬rul s-a apropiat cu grijă, cu pricepere şi, mai ales, după ce a acumulat, în timp, un bagaj livresc impresionant, absolut necesar pentru o asemenea în¬treprindere, din varii domenii: filosofie, literatură, istorie, muzică, arte plas-tice, dar şi din matematică, fizică, astronomie ş. a.
Nu în ultimul rând, facem menţiunea că discursul eseistic al autoru¬lui se constituie şi într-o veritabilă lecţie de istorie (v. p. 25, p. 29 ş. a.) şi că, suntem siguri, punctele de vedere exprimate, referitoare la toate aspectele puse în discuţie, nu vor putea fi ignorate de către exegeţii actuali şi viitori ai miturilor româneşti, ai literaturii române în general.

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Constantin Tomşa, Gheorghe A. M. Ciobanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s